Cum stii cand esti bogat?

In urma cu cateva zile, dupa petrecerea de Craciun tinuta cu colegii, m-am trezit cu o durere discreta la incheietura mainii drepte. Mai exact la baza degetului mare.

M-am gandit ca, probabil, am facut vreo miscare gresita, m-am zbantuit prea mult la petrecere, am strans prea tare de mana pe cineva in timpul horei sau prea multe pahare cu campari orange, etc… Dar ceea ce initial a fost resimtita ca un disconfort a inceput sa devina tot mai suparatoare.

Evident, ca orice doctor, am inceput sa studiez problema: daca se vede roseata, daca e vreun edem local, daca zona e mai calda/ fierbinte decat restul pielii… Inca nu se vedea nimic.

Am incercat sa nu dau importanta durerii, sa o consider ceva “normal” la o “anumita varsta” si sa sper ca va disparea la fel de brusc cum a si aparut.

Dar cum sa uit de durere cand nu puteam tine pixul sau cana de cafea in mana, incheia sutienul sau sterge la fund?

Asa ca am constatat pe propria-mi piele cat de important e degetul mare al mainii dominante, cel dotat cu capacitatea de aprehensiune, care ne deosebeste pe noi, oamenii, de maimute…

M-am culcat tarziu, dupa ce m-am chinuit sa fac o parte din treburile pentru Craciun, cu speranta ca, la trezire, voi fi si uitat de durere.

N-a fost sa fie asa, ziua de Ajun m-a prins tot cu durere plus roseata, edem si caldura locala. Nu ma lovisem de usa, nu ma intepasem accidental, asadar excludeam vreo infectie sau traumatism local.

Atunci am luat decizia sa las balta orice preparative de Craciun si sa ma concentrez pe vindecare.

Mintea mea galopa spre campia cu ganduri negative.

O fi tromboflebita? Tocmai avusesem recent un pacient cu aceasta afectiune la nivelul venei radiale, diagnosticata de specialistii in chirurgie vasculara.

O fi osteomielita? Inca imi rasunau in cap “red flags”-urile (n.a. semne de alarma) celor de la NHS (n.a. Sistemul National de Sanatate britanic), care ne invatau ca, la orice acuze de sanatate trebuie sa excludem intai diagnosticele grave.

O fi vreun inceput de reumatism? Analizele recente, inca aburinde, imi iesisera perfect!

“E vaccinul”, ar zice antivaxerii. “Ti-am zis ca ti-ai semnat sfarsitul acum trei ani”…

“E varsta, draguto”, m-ar tachina cei de un leat cu mine. “Sa simti ca esti inca in viata… ba te doare una, ba te doare alta”…

Mda, doar ca, in principiu, sunt o persoana sanatoasa, si aici ii includ si pe cei doi-trei pitici ce se joaca de-a v-ati ascunselea prin circumvolutiunile creierului meu:))

Am aruncat cu privirea prin sertarul uitat cu medicamente si m-am bucurat sa gasesc acolo cateva pastile antialgice si antiinflamatorii.

Am luat una de un fel, foarte tare, foarte mult prescrisa in zilele noastre, dar nu am simtit nici o ameliorare.

La culcare am luat o aspirina, apoi mi-am frecat palmele si am aplicat palma stanga incalzita peste locul dureros. Am alungat gandurile negative si m-am concentrat pe vindecare imediata.

Si, ce sa vezi, dimineata urmatoare deja ma simteam cu 50% mai bine! Asa ca, dupa micul dejun, am mai luat o aspirina. Si asa se termina povestea mea.

Dar stai, inca nu am terminat. Sunt doua concluzii moralizatoare pe care doresc sa le trag:

1. nu e nevoie sa ai in casa tot felul de medicamente scumpe, ajunge sa ai banala aspirina, tamponata sau nu. Te salveaza in caz de inflamatii, dureri de cap, de gat, raceala, tromboze, infarcte miocardice. (Bine de inghitit o aspirina daca simti dureri precordiale, realmente iti salveaza viata pana la sosirea Salvarii!)

Aviz celor care inca se zbuciuma sa aiba antibiotice prin casa, “la nevoie”, si cauta farmaciste amabile sau retete “in alb”, parafate. Cele mai frecvente afectiuni (virozele respiratorii/ gripa/ durerile in gat) ale sezonului friguros nu necesita antibiotice!

Antibioticele luate dupa ureche scad imunitatea si cresc rezistenta la bacterii, dar nu au nici un efect asupra virusurilor!!! In plus, favorizeaza aparitia micozelor (“ciuperci”pe piele) si distrug flora bacteriana din colon, adica cazi din lac in put?!

2. cand te vezi discapacitat, chiar si temporar, realizezi ca adevarata bogatie este sanatatea. Nu o poti cumpara de nicaieri, nu poti face schimb cu alta persoana. (Parintii cu copii dizabilitati stiu asta.)

Asa ca, ferice de cei sanatosi, caci ei sunt bogatii planetei.

S-avem sarbatori cu belsug de sanatate si oameni dragi alaturi!

Prizonierii trecutului

Recent, un coleg dintr-o alta tara, necomunista, mi-a povestit ce bine a fost in Romania in perioada comunista. Oamenii aveau cu totii loc de munca si locuinte, si erau foarte fericiti. Asa stia el din presa si din auzite. Chiar si in zilele noastre asta era ceea ce aflase: cat de grea e viata acum, la treizeci de ani post-revolutie si ce minunat a fost traiul sub Ceausescu.

Nu e singurul caruia ii pare rau de soarta fostului presedinte si care se mira de sfarsitul crud si neasteptat. Sunt multi cei din afara Romaniei care au acest sentiment, ca tara o ducea mai bine sub comunism.

Am inceput sa-i explic colegului ca viata in timpul comunistilor a fost doar aparent frumoasa si lipsita de griji.

In timpul comunismului aveai “de toate”, pentru ca nu stiai ce inseamna aceste cuvinte.

Uneori realizai ca iti lipseste ceva: atunci cand ascultai pe ascuns Radio Europa Libera, care vorbea deschis despre ce se intampla realmente in tara. Atunci aflai ca, in timp ce pe posturile nationale de radio & TV se vorbea despre mirobolantele “realizari” ale fostului cizmar si consoartei lui, “doctor cu renume mondial”, in realitate existau dizidenti. Oameni care stiau ce ne lipseste tuturor si o spuneau in gura mare. Oameni care au murit in inchisoare sau pe strazi, in “accidente”.

Aveau curaj sau lipsa de discernamant? Sau poate erau vizionari si stiau ca, la un moment dat, istoria se rescrie? La fel ca si schimburile valutare sau bulele imobiliare…

La fel ca orice se intampla in viata, mereu exista patru anotimpuri. Care in teorie sunt de durata egala, cate trei luni, dar in practica, mereu unul sau altul dintre anotimpuri are o durata mai mare. Dar mereu, mereu, dupa iarna vine primavara. Cu schimbari, cu renastere.

Cine uita de ciclul anotimpurilor, face o mare greseala.

Oricat de sus si de imbatabil a ajuns la un moment dat un dictator, mereu a fost ajuns din urma de iarna si a alunecat in abisuri, cu atat mai adanci cu cat a fost cocotat mai sus si un timp mai indelungat. Vezi Hitler sau Ceausescu sau Saddam.

Mi-am trait copilaria si adolescenta sub dictatura si am ajuns sa constientizez ca ceva nu e in ordine. In special ultimii sase-sapte ani de comunism au fost groaznici!

Doua ore de program TV national erau integral ocupate cu viata profesionala a Ceausestilor. Nici un film in limba engleza, nici un serial bun. Apucasem sa vad in copilarie niste episoade din Mannix, Kojak, Un serif la New York, primul sezon din Dallas.

La radio, cantecele in limba engleza se difuzau rar. Si acum l-as strange de gat cu placere pe individul care a hotarat atunci ca fiecare cantecel in limba lui J.R. Ewing trebuie sa fie urmat de un calup de cantece in alte limbi: rusa, franceza, italiana, maghiara, germana, suedeza etc. Pentru ca, cu siguranta nu Ceausescu a hotarat programele la radio si TV, ci au fost lingaii cei care i-au propus toate aberatiile.

Noroc cu vecinii sarbi, care aveau programe de divertisment, cu filme americane si muzica buna, de ma tineau treaza pana la ore mici din noapte. Noroc cu antenele parabolice, nu stiu cum de au scapat tefere si nevatamate.

Da, aveam “de toate”, dar ne era frica sa vorbim despre ce ne dorim cu adevarat.

… Despre faptul ca nu aveam voie sa plecam din tara, sa vizitam alte tari fie ele si comuniste. Se pleca greu in Ungaria si Republica Federativa Yugoslavia. Numai in delegatii, de la fabrici sau cu echipe sportive, cu aprobari speciale.

Habar nu aveam ce e ala “pasaport”, iar numele tarilor il cunosteam doar din atlasuri si orele de geografie. Nu mi-am imaginat vreodata ca voi pasi candva in Statele Unite, Franta, Italia, Germania, Marea Britanie, Serbia, Slovenia, Polonia, Ungaria, Elvetia…

Aflasem de la sora mea, pe atunci sahista, ca era o mare deosebire intre Romania si celelalte tari comuniste, pe care ajunsese sa le viziteze. In toate tarile puteai gasi mancare si ciocolata si banane si portocale in magazine. Si o bautura extraordinara, Pepsi Cola (nu doar Cico si Brifcor)…

Puteai gasi haine frumoase, inclusiv blugi si adidasi si pantofi de piele, mobilier si carti. Eu le admiram in cataloagele Quelle si Neckermann, cumparate de la Otschkopiatz (n.a. fosta Piata de Vechituri din Timisoara) sau primite de la rude refugiate in Occident. Sora mea vedea toate acele minunatii aievea, desi tot in tari comuniste.

In timp ce la noi stateai minim trei ore la coada la oua sau doua- trei zile la coada la carne. Ciocolata si portocalele le vedeam doar la Craciun, alaturi de o cutie de acuarele. Ca orice familie obisnuita in acele vremuri.

Masini aveau putini, si numai de productie autohtona, Dacia 1300. Oltcit-ul era un lux. (Da, visam si eu pe atunci sa am un Oltcit, pentru ca erau mai rare…). Unii au castigat masinile la celebrele trageri la sorti ale libretelor speciale cu depuneri de 5.000 lei. Altii le-au cumparat cu banii rezultati din rotunjirea veniturilor prin mici gainarii din fabricile unde lucrau. Stiu ca multi dintre cei care au lucrat in fabrici si uzine trageau foloase necuvenite, ca sa ma exprim avocateste, prin vanzarea “pe sub mana” a ceea ce puteau: carne, vopsele, suruburi.

Modelul confundarii bunurilor “obstesti” cu cele personale a persistat mult timp si dupa revolutia din 1989. Cativa ani dupa, prin 1996, lucram la cabinetul medical al unei noi fabrici, ridicata de o multinationala. Si imi amintesc cu neplacere de prima zi in care s-a dat in folosinta un nou vestiar cu dusuri modernizate pentru oamenii din productie. Desi erau gardieni la iesire, muncitorii s-au riscat in a trece cu pungute de marfa ascunse prin pantaloni, inclusiv cu robineti si capete de dus de la vestiarul proaspat dat in functiune.

Am lucrat un an si jumatate in acea fabrica si aproape ca nu era zi in care gardienii sa nu gaseasca pe cineva cu musca pe caciula. Ma intreb ce ii determina pe acei oameni sa isi riste locul de munca, sigur si placut de la multinationala, mai bine platit decat la Stat? Credeau ca se vor imbogati? Ca o vor duce mai bine daca sterpelesc ceea ce e al altora? Aceasta mentalitate retrograda explica lipsurile de care cu siguranta se “bucura” si in zilele noastre. Conform legii atractiei.

Locuintele comuniste erau “de stat”. Putini mai aveau case “proprietati private”. Toate casele erau demolate pentru a se construi binecunoscutele blocuri gri, cu acoperis tip platforma si camere de marimea cutiilor de chibrit. Fostii proprietari erau obligati sa fie de acord cu o compensatie imobiliara infima, in locul casei cvasi-nationalizate. Daca Ceausescu mai rezista un an, cu siguranta si casa bunicilor mei din Timisoara ar fi fost pusa la pamant. Oferta comunista in schimbul casei cu curte mare si gradina era un apartament cu doua camere.

… Ne era frica sa vorbim despre faptul ca ne deranja sa mergem la defilari imbecilizante de 23 August. Si sa il prea marim pe odiosul. Si ca ne pierdeam timpul liber la repetitii pentru acele defilari inutile.

… Despre faptul ca, atunci cand mergeai la gradinita, trebuia sa fii “soim al patriei” si imbracat cu uniforma portocalie. Daca stiai tabla inmultirii si a impartirii la scoala, deveneai pionier si aveai dreptul sa porti, din cand in cand, fusta plisata bleumarin si camasa alba, cu gradatii ca in armata si snurulet rosu – daca erai sef de grupa, galben – ca sef de clasa, si albastru – ca sef de unitate (scoala). Era fain sa scapi de sortuletul cu picatele si de cordeluta alba. Ma enerva cravata rosie…

In clasa a douasprezecea intrai in randul UTCistilor, adica tinerii comunisti. Fara uniforme de aici in colo. Iar la final de facultate trebuia sa intri in randul comunistilor, sa aderi la PCR. Nu aveai alta optiune, era obligator si eu ma gandeam cu groaza si sila la acest eveniment. Din fericire, Revolutia a venit la timp.

… Ne era frica sa vorbim despre faptul ca trebuia sa mergem la cules de porumb si depanusare, la strans de mere din livezi si de struguri din vii in loc sa invatam sau sa ne mai jucam pentru ca eram copii sau adolescenti. Mereu ma intrebam: unde sunt taranii? De ce trebuie noi sa facem treaba lor? Gratis, evident.

De ce trebuia sa mergem la fabrici gen “Fructus” si sa facem treaba murdara, cum ar fi sortatul fructelor si legumelor stricate? Evident, tot gratis, din patriotism. Pentru binele natiunii.

De ce fetele care reuseau sa fie admise la vreo facultate trebuiau sa faca trei ani de armata? In fiecare saptamana colegii baieti aveau o zi absolut libera, in timp ce fetele invatau tot felul de tampenii inutile despre arme si binele facut de cumunisti. Studentii aveau dreptul sa aleaga efectuarea a sase luni de armata fie la inainte de inceperea facultatii, fie dupa terminarea ei. Dar studentele nu aveau acest drept.

Iar in vacantele de vara, in timp ce baietii se distrau, studentele aveau trei saptamani intensive de armata. Adica, in luna lui cuptor, cea mai fierbinte din an, ele erau “pedepsite” sa umble in bocanci si cu mantale. O fi si asta un motiv pentru care nu inteleg apetitul unora pentru moda hainelor ce aminteste de armata. Cred ca doar cine a facut armata in conditiile expuse mai sus, poate pricepe aversiunea.

In plus, nu am inteles de ce studentele trebuiau sa fac armata separat de colegii lor, intr-o tara care promova egalitatea intre sexe? Ma mir ca orele de la facultate nu se faceau separat.

… Ne era frica sa vorbim despre faptul ca nu aveai dreptul la o intrerupere de sarcina, dar nici la metode contraceptive. Cate femei au murit producandu-si singure avortul sau ajutate de sot, parinti, prieteni? Stiati ca medicii nu aveau voie sa ajute femeile avortone aflate in soc septic pana nu spuneau cine le-a provocat avortul? Pentru ca acela sa infunde puscaria? O prietena din copilarie a murit astfel, la numai 19 ani, pentru ca nu a vrut sa-si parasca mama?

Vom stii vreodata despre acest genocid facut cu buna stiinta, in numele “dreptului la viata”?

Nu sunt adepta avortului, dar nici a avea copii flamanzi, care nu pot merge la scoala. Sunt adepta planningului familial inteligent. Despre ce drepturi vorbim in comunism, cand prezervativele erau o marfa rara si pe care o puteai gasi doar dupa tejghea, daca aveai “pile” la magazin? Iar unele vanzatoare isi alungau plictisul intepand prezervativele cu acul! (Da, am fost martora acestei infamii la un moment dat.)

In numele “dreptului la viata” au murit pana la urma si gravidele care nu si-au dorit copii, nu doar pruncii lor nenascuti. Am apucat sa vad si modul in care erau primite in spital femeile ce avortasera acasa si veneau in soc septic. Putin mai lipsea sa fie luate la bataie de portarese, care le priveau scarbite si telefonau liniei de garda “A mai venit una!”

…. Despre faptul ca nu se gaseau medicamente, iar pacientii oncologici mureau cu dureri ingrozitoare, dupa ce inghiteau toate porcariile nemedicamentoase care promiteau calmarea. Parca o vad si acum pe biata mama, cum se chinuia sa inghita o chestie maronie, ce semana cu pamantul, facuta din ceva ceara de albine, combinata cu nu mai stiu ce alte bazaconii. Si spera in efectul placebo, in loc sa aiba un sfarsit demn, cu antalgice forte.

Veti spune ca si in zilele noastre deficitul de medicamente este mare. Sa nu uitam insa ca avem posibilitatea de a le gasi in alte tari. Cu totii avem prieteni sau rude in alte tari, care ne pot ajuta. Se pot comanda online. Exista fundatii care pot ajuta financiar sau logistic. Exista mai multe OPTIUNI in orice situatie. Pentru ca avem ceea ce ne lipsea atunci: LIBERTATE.

De noi depinde acum ce facem in viata, daca reusim foarte bine sau mai putin bine. Dar avem niste OPTIUNI! Nu mai suntem obligati sa facem ceea ce ne dicteaza un tiran.

Daca nu ne place programul TV, schimbam canalul. Nu ne place ce profesie avem, oricand putem face un curs de pregatire pentru o alta profesie. Nu mai suntem fericiti in casnicie, putem alege divortul. Nu ne mai plac vecinii, ne putem muta. Nu ne mai place sa traim in Romania, putem emigra. Sunt atatea OPTIUNI atunci cand esti LIBER.

Sunt multi care regreta comunismul pentru ca au uitat de rationalizarea curentului, a benzinei, a mancarii, a apei reci si apei calde, a detergentilor, sapunului si hartiei igienice, a ciocolatei si, mai ales, a bucuriei de a trai sarbatorile de Craciun si de Paste.

Si cine uita, risca sa faca aceleasi alegeri paguboase. Sperand ca altcineva il va ajuta sa razbeasca in viata fara efort, ca va decide in locul sau, si pentru asta, e gata sa plateasca pretul cu propria libertate.

De aceea, cred ca e musai sa deschidem din cand in cand albumele cu amintiri.

Sa revedem pozele in care “tovarasul” ne supraveghea orele de scoala privindu-ne cu ochi severi din celebrele tablouri ce tronau deasupra tablei… Ne supraveghea tacut si in primarii, in timp ce semnam actele de casatorie… Ne auzea cu ambele urechi cand il vorbeam de rau (va mai amintiti schimbarea pozelor unde i se vedea numai o ureche cu cele in care avea vizibile ambele?)…

Sa revedem pozele de la munci agricole sau orele de armata obligatorie… Sa ne amintim de repartitiile la Pocreaca din Deal si de lipsurile indurate de toti cei care nu aveau rude la tara, care sa taie porcul, sau care nu prindeau sarbii, ca sa vada si altfel de programe TV decat cele osanalizate. Sa vada ca in alte tari exista o altfel de viata, ca exista OPTIUNI si STANDARDE.

Atunci cand admiram Canalul Dunare – Marea Neagra sau Transfagarasanul, sa ne amintim ca au fost niste oameni care au murit pentru ca s-au opus unui regim totalitar. Sa ne amintim de cei deposedati de bunuri si dusi in Siberia sau Baragan. Sa nu mai regretam acel trecut odios si nici soarta pe care si-a scris-o cu mana lui fostul taran din Scornicesti.

Sa nu mai fim prizonierii trecutului si sa ne alegem viitorul constienti si in LIBERTATE!

Are sexul limita de varsta?

Mda, stiu, o intrebare care ridica sprancenele unora sau starneste rasul celor foarte tineri.

Imi doream de mult sa abordez tema, potrivita pentru un blog ce si-a propus sa schimbe mentalitati. Cu atat mai mult cu cat un numar apreciabil de persoane din generatia pre- si post-decretei, numita si “X”, a trecut de varsta de 50 de ani.

Se zvoneste ca varsta e doar o cifra aruncata colea, in buletin si in carnetul de conducere… Ca la 50 de ani de abia incepe a doua tinerete… Ca de abia la 80 de ani incepe cu adevarat batranetea… Parca ii aud pe octogenarii care se mentin in top precum Jane Fonda, Robert Redford sau Al Pacino (tocmai ce a schimbat prefixul in aprilie) cum maraie… si le dau dreptate.

Cine hotaraste la ce varsta esti inca tanar si la ce varsta esti batran? Cui ii revine aceasta sarcina, obligatie sau aroganta? Societatii? Vecinilor? Mass mediei? Lui Dumnezeu?

  De ce sa te consideri batran la 60-80-100 de ani? Atata timp cat esti plin de energie si ai planuri de viata si te trezesti dimineata fericit pentru ca ai mai prins o noua zi in care sa ai sansa de a lasa o amprenta a trecerii tale pe acest pamant…

Batranetea vine doar daca o accepti, pentru ca asa “trebuie”…

Pentru ca vrei sa fii in rand cu lumea “ordinara”, obisnuita.  Ti- e teama ca, daca esti diferit, iti vei pierde prietenii…

Pentru la “la varsta mea” (40-50-60-70+) nu mai are rost sa inveti nimic nou, nu mai are rost sa incepi o activitate noua, sa devii patron sau sa te apuci de un hobby nou ( scriitor, jogging, golf, decoratiuni interioare sau de gradini etc.)…

Nu mai are rost sa-ti schimbi cariera pentru ca parintii tai au lucrat patruzeci si cinci de ani in acelasi domeniu, in aceeasi fabrica (comunista, natioonalizata)…

Nu mai are rost sa incerci sa fii fericit in cuplu si sa-ti refaci viata cu un alt partener. Sunt atatia guru care iti spun ca poti fi fericit singur…

Cum adica sa te duci la sala de sport? La 41/ 53/ 64 de ani?

Doamne fereste si pazeste sa mai iesi cu pantaloni scurti sau cu fusta deasupra genunchilor (chiar daca ai picioare subtiri sau tonifiate), sau sa-ti mai vopsesti parul… Stilistii au decretat moda in culori neutre, nemachiatul si parul musai scurt si alb ca neaua, cica sa nu-ti ascunzi anii…

Si de ce ma rog sa nu-i ascunzi? De ce daca exista atatea catralioane de produse de machiaj si vopsit parul, de ce sa ai interzis la a te aranja sa arati placut? Nu pentru cei din jur, mai mult sau mai putin invidiosi, nicidecum. Ci pentru tine, cea care se uita in oglinda si isi numara ridurile si isi regreta tineretea. Si ti-I se repeta mereu ca trebuie sa te consolezi ca imbatranesti si sa te bucuri cum arati nemachiata, nevopsita si necoafata.

Si de ce acei barbati care indraznesc sa-si vopseasca parul incaruntit ajung imediat pe prima pagina a ziarelor, mai ales daca sunt persoane publice? E adevarat ca ne-am obisnuit ca barbatii sa fie mereu carunti si ni se pare aiurea sa incerce si ei ceva nou?

Departe de mine sa sustin utilitatea purtarii fustei de catre barbati, o reinterpretare mai nereusita a kilturilor scotienele de catre unii creatori mai avantgardisti. Dar un pic de culoare in par pentru acei barbati care se simt mai tineri si mai puternici astfel, de ce nu?

             Si cine doreste sa faca copii si la varste mai inaintate, de ce nu?

Stiati ca un bebelache e capabil sa-si intinereasca parintii? Si sa le dea pofta de viata? Contrar a ceea ce gandeste majoritatea (care NU A INCERCAT!!!), cum ca, copilul va ramane orfan cat e inca mic.

Poftim, dovada este doamna profesoara Adriana Iliescu. A avut curajul sa-si puna visul in aplicare atunci cand a avut oportunitatea, la varsta de 67 de ani. In prezent are 82 de ani, iar fiica dumneaei, Eliza, este o adolescenta de 15 ani. Si nu e orfana. Spre deosebire de surioara mea, care a ramas fara mama la 14 ani…

Cati au blamat-o si au ras de doamna profesoara. Dar ea si-a vazut de viata ei. Pentru ca nu societatea a avut grija de ea, de problemele cu care s-a confruntat, de starea ei de bine.

Doamna profesoara a fost inspiratie si pentru o fosta clienta de a mea, care trei ani mai tarziu a nascut tot o fetita, dar la varsta de 56 de ani. O vazusem cum arata dupa ce reusise fertitiizarea in vitro, rezultatul a doi ani de incercari si asteptari. Insarcinata fiind, parea cu douazeci de ani mai tanara! Plina de viata, de energie, cu chipul radiind de tinerete si bunatate!

Colegii de munca ai clientei mele,- si ei clientii mei-, evident, imi murmurau la ureche ca a innebunit colega lor la batranete. Cum i-a venit in cap sa faca asa ceva?

Simplu: acum a fost momentul ei. A avut oportunitatea, timpul, banii, accesul la resurse (de fertilizare in vitro), maturitatea de a analiza ce e deficitar in viata ei si de a lua decizia sa umple golul.

De ce societatea, in special cea romaneasca, judeca niste oameni care au luat niste decizii de pionierat in anumite domenii?

De ce, initial, inovatorii sunt mereu oaia neagra? Si peste o suta de ani ei vor figura in cartile de istorie…

Ne minunam ca Edison si Coanda au scapat de balamuc cu ideile lor fanteziste: sa faci un bec incandescent sau sa pui oamenii sa zboare…Curata EREZIE!

In Evul Mediu inovatorii erau arsi pe rug! In mileniul trei, ei sunt pusi la zid si ocoliti.

*****

O stire de mare senzatie a facut valva in ultimele zile: un faimos bogatan al planetei in varsta de 89 de ani a devenit tata pentru a patra oara, cu cea de a treia nevasta. Intre primul si ultimul copil e o diferenta de 65 de ani.

Dar ilaritatea a fost starnita de faptul ca noul locuitor al planetei este baiat, in timp ce primele trei progenituri sunt fete. Nici macar diferenta de varsta dintre soti (ea avand jumatate din varsta lui) nu a mai atras atentia precum a fost in cazul primei doamne a Frantei. Ca deh, aici e altceva. Aici barbatul este mai in varsta si asta e un lucru permis. Inacceptabil e ca femeia sa fie mai in varsta intr-un cuplu.

Barbatul poate fi de varsta tatalui sau chiar a bunicului sotiei, dar femeia nu poate fi de varsta mamei sau a bunicii sotului. Pentru ca e clar, barbatul matur atrage cu portofelul/ contul plin, dar femeia matura nu are dreptul la acest privilegiu.

Totusi, daca ne uitam la Madona sau J Lo, nu stiu zau daca sunt dorite doar pentru conturile grase din banca.

Si uite asa, revine intrebarea din titlu: ce facem cand depasim pragul unei anumite varste, sa zicem pe cel al varstei de 50 – 60 de ani? Ne oprim din a face dragoste? Pentru ca nu se cade, pentru ca daca ne prind copiii sau nepotii, rad de noi?

Sau poate pentru ca barbatul are probleme de erectie din cauze medicale (probleme cu inima, diabetul, anumite medicamente) sau nemedicale?

Sau pentru ca femeia are uscaciune vaginala si simte durere in loc de placere? Sau nu se mai simte atragatoare cu cateva kilograme  sau riduri in plus?

Sau pentru ca romanilor nu le place sa vorbeasca pe subiectul disfunctiei erectile/ uscaciunii vaginale/ durerii la intromisiune cu vreun medic?

Pe cat de mult ne place sa aratam cu degetul pe cei care sunt diferiti si sparg niste tipare, pe atat de rezervati ne pastram pentru subiectul ce tine de sexualitate.

Stiati ca in tarile dezvoltate medicii trebuie sa intrebe pacientii cu anumite afectiuni despre problemele de erectie sau libido? Ca exista rezolvare atat pentru problemele barbatilor cat si pentru cele ale femeilor? Ca pacientii trebuie urmariti in timp cum se descurca cu solutiile oferite? Ca exista niste parametrii ai calitatii vietii, care trebuie indepliniti ca sa poti sustine ca esti un medic/ cabinet medical de succes?

A face sau nu sex sau dragoste la orice varsta, ca e vorba de 14 ani sau de 100 de ani este o decizie personal. Si nu trebuie sa tinem seama de ce spune societatea sau cei nefericiti din jurul nostru.

Pur si simplu, daca avem oportunitati noi de dezvoltare personala sau profesionale, noi cariere sau noi potentiati parteneri de viata la orizont, singurul lucru care trebuie sa-l evaluam este acela daca ne aduce noua, personal, vreun beneficiu.

Daca ne face mai fericiti sau ne aduce mai multi bani sau mai multa valoare pe piata. Iar daca raspunsul este DA, atunci sa acceptam ceea ce ne-a trimis universul si sa nu mai procrastinam sau refuzam pentru ca am putea sa ne pierdem prietenii! Cu siguranta noul drum ales ne va aduce alti prieteni, aflati pe acelasi nivel de dezvoltare energetica.

Va doresc tuturor ceea ce imi doresc si mie: sanatate, mult noroc si decizii inspirate! Si sa nu uitam ca, o decizie neinspirata ne aduce cu un pas mai aproape de succes!

*****

Daca v-a placut articolul, va rog dati un LIKE acestei postari, precum si paginii “Dr. Marinela Adamescu” si SHARE postarii precum si paginii “Dr. Marinela Adamescu” catre prietenii si amicii vostri!

Astept si comentarii, atata timp cat se mentin in limitele unui limbaj decent si constructiv.

La Restaurant sau Biserica?

Un panicard ne avertiza in urma cu vreo trei ani cum ca crestinismul este pe cale de disparitie. Nu stiu cate zeci de biserici stravechi, si prin urmare, extrem de valoroase, din Franta ar urma sa fie daramate. Iar in locul lor se vor cladi moschei.

Asadar si prin urmare, a venit si concluzia rapida a jurmalistului speriat: crestinismul se duce pe apa sambetei, iar islamismul va domina.

In sprijinul ideii apocaliptice a postat o poza cu un buldozer muscand din zidurile unei biserici din Franta. Si a invinovatit-o pe cancelarul german, Angela Merckel, -care, culmea!, a fost in perioada incriminata lider al Uniunii Democrate Crestine-, ca se gandeste sa ridice moschei in Germania.

Pentru ca am citit si calatorit destul de mult si am prieteni de toate credintele religioase si consult pacienti de diferite credinte si culori ale pielii, pentru mine asadar a fost clar ca acel articol este doar inca unul din categoria celor ce instiga la ura rasiala, fluturand unul dintre cele mai puternice stindarde de lupta: credinta.

Poate ca nu m-as fi gandit sa scriu ceva legat de acest aspect, daca pe fondul actualei crize “Black lives matter”, nu ar fi reaparut acel articol plimbat prin social media.

Cine si de ce arunca in joc ura antirasiala pe fondul intrebarilor incomode legate de pandemia ce a pus la pamant economia mondiala?

Fiind si eu o adepta a curentului “nu crede si cerceteaza”, am inceput sa verific ce se intampla.

Am descoperit ca, in ciuda drepturilor de copyright, sunt multi bloggeri care dau copy-paste la articole isterizante din media, fara nici cea mai mica problema. Vazand ca dupa trei ani acel articol cu “Senatul francez a decis ca peste 3.000 de biserici vor fi demolate in Franta” suscita la fel de mult interes, multi s-au apucat sa-l copieze pe blogurile proprii si sa-l promoveze. Pentru ca, nu-i asa, vrei sa te dai blogger, dar ca sa scrii un articol original si pertinent iti ia cel putin cinci ore.

De fapt… nu există nici o decizie a senatului francez de a demola biserici, ci o declaraţie a unui senator francez din 2006 cu privire la Patrimoniul Istoric şi în care se aprecia că cca 2.800 de biserici ar avea nevoie de reparaţii şi intervenţii. “Mai nou – conform unei liste editate de Patrimoniul francez, biserici în situaţie gravă sunt puţine (313 din 42.000 din numărul total de biserici din Franţa) şi că nu se pune problema să fie demolate. In perioada 2000-2017 s-au demolat în Franţa doar 38 de biserici, niciuna monument istoric si se construiesc numeroase biserici moderne în Franţa. Chiar Biserica Catolica din Franţa declară că demolarea unor biserici, fără a fi înlocuite de altele moderne, sunt cazuri foarte rare şi excepţionale.”

Un profesor londonez a realizat un sondaj european intre 2014-2016 ca sa vada opinia tinerilor vis-à-vis de religie, pe fondul unei scaderi a numarului lor la slujbele bisericesti. Concluzia a fost ca Polonia e cea mai credincioasa tara europeana, in timp ce Cehia este la polul opus, cu 90% din tineri atei.

Din pacate, dl profesor nu a inclus in studiu si Romania si Moldova, cine stie, poate ca rezultatele erau altele. Ma mir ca nu ne-a inclus, intrucat in perioada mea de sedere britanica am constatat ca sunt mai multi romani in UK decat in tara si ca limba engleza este pe cale de disparitie in anumite zone.

In Romania, tara adoptiva a Printului Charles, un reportaj BBC,- care a starnit mania Patriarhiei-, arata ca se ridica cate o noua biserica la fiecare trei zile. Lucru pe care l-am constatat personal. Daca inainte ziceai “biserica din Freidorf” sau “biserica din Piata Traian”, interlocutorul stia exact despre ce vorbesti.

In zilele noastre insa, exista cate o biserica pe fiecare straduta mai mare dintr-un oras de genul Timisoarei. In timp ce prin unele sate nu mai exista preoti, nu se mai tin slujbe.

Chiar si in Timisoara, desi sunt atat de multe lacasuri de cult, unele sunt deschise doar in anumite zile, la anumite ore, pentru pus vreo lumanare, nu pentru slujbe zilnice sau macar duminicale.

Oare din ce motiv s-au construit aceste biserici daca nu au enoriasi? Sa fi fost pentru ca exista banul public ce trebuia investit rapid intr-o cladire? Sa fi fost pentru ca unii preoti nu au mai dorit sa stea la tara si au vrut la oras? Sa nu se fi gandit nimeni inainte de finalizarea constructiei cu ce bani va fi intretinuta constructia? Caldura, curent, curatenie, salarii? Enigme, enigme.

Iata declaratia Patriarhiei Romane:“considerăm că este mai demn pentru un popor european creştin să construiască biserici noi, necesare unor comunităţi numeroase, decât să vândă biserici goale din lipsă de credincioşi, spre a fi transformate în spaţii comerciale sau sportive, aşa cum se întâmplă adesea în Marea Brtitanie şi în alte ţări secularizate din Occident, spre mirarea altor religii.”

Mai intelegeti ceva? Adica “biserici noi, necesare unor comunitati numeroase” decat  “biserici goale din lipsa de credinciosi” vandute… Pai ce sa se faca cu cele goale? De ce sunt goale? De ce comunitatea nu vine la biserica? Oare cine poarta vina? Credinciosii ca nu le mai place sa vina, din varii motive? Excluzand lenea, poate ca biserica ar trebui sa tina pasul cu mileniul trei ca sa-si atraga enoriasi.       

De exemplu, in urma cu trei ani, la reintoarcerea din Germania, m-am oprit in Salzburg, ca sa vad putin orasul. Fiind a doua zi de Rusalii, am intrat intr-o catedrala din centrul orasului. Am fost socata sa aud muzica disco in mediu bisericesc si sa vad ecrane panoramice in incinta, astfel ca tot omul sa vada ce se intampla pe scena. In opinia mea, cred ca este o modalitate destul de exagerata de a atrage tineri la biserica. Dar cel putin exista aceasta deschidere.

Exista clerici care au inteles ca a trecut de mult perioada ereziei si a arderii pe rug. Si asa cum toate domeniile, in special cel tehnologic, evolueaza, asa ar trebui sa procedeze si biserica. Cuvinte ca “Dumnezeu te bate” si “Dumnezeu te pedepseste” nu sunt menite sa readuca credinciosii la slujbe. Nici cutumele misogine de genul “femeile la menstruatie” sau “purtatoarele de breton” sau “femeile in pantaloni” nu au voie in biserica, nu vor spori numarul enoriasilor.

Da, sunt biserici vandute pentru a fi transformate in spatii comerciale elegante, in restaurante sic, in puburi (baruri/birturi), in sali de sport sau chiar in locuinte. Pentru ca au fost fost investitori care au vazut oportunitati de transformare inteligente.

La urma urmei, ce e mai pacat? Sa tii o cladire, fie ea si biserica, sa se ruineze abandonata? Sau sa ii dai o alta valoare, o alta contributie in societate? Acest lucru nu inseamna moartea crestinismului.

Crestinismul nu inseamna o cladire, crestinismul nu este o institutie, nici o persoana. Crestinismul este spirit. Crestinismul este toleranta. Crestinismul este IUBIRE!

Poate ca eu, ca persoana care nu frecventez des biserica, sunt mai crestina decat altcineva, care se duce in fiecare duminica la slujba, umbla in genunchi in jurul bisericii de Sfanta Paraschiva si tine post de Craciun si de Paste. Dar in viata de zi cu zi inseala oamenii, profita de naivitatea lor sau face rau premeditat, doar pentru ca asta este modalitatea ei/ lui “crestineasca” de a se distra.

*****

Okay, deci s-a lamurit cum e cu demolarea de biserici crestine. Problema cu ridicarea de moschei in Europa este de asemenea una falsa. Este normal sa se ridice locase de cult pentru cei din aceasta religie, ele neexistand, datorita migratiei din ultimii ani de populatie musulmana, refugiata din tarile de origine in urma razboaielor fara sfarsit si a pierderii unor fiinte dragi. Sau pur si simplu pentru ca oamenii de religie islamica doresc un viitor mai bun pentru copii lor si vad traiul in Europa ca pe o posibilitate.

Am avut ocazia sa lucrez o perioada ca medic intr-un centru pentru refugiati si am discutat cu toti cei care imi calcau pragul cabinetului. Refugiatii din Irak, Afganistan, Eritreea (habar nu aveam ca exista aceasta tara), Sudan, Iran, sunt oameni ca si noi. Multi si-au vazut rude sau prieteni ucisi in razboaie fara sfarsit si care nu ii reprezinta.

Sunt speriati de ce li se poate intampla lor si familiilor lor. Au lasat totul in urma, au luat doar actele de identitate si bani si au plecat. Ajung in tari europene occidentale, in care incearca sa-si refaca viata. Dar e greu atata timp cat exista mentalitati perimate, nedemne de mileniul pe care il traim.

Multi “crestini” ii vad ca pe un flagel, o amenintare la adresa crestinismului. Li se pune in carca pana si lipsa enoriasilor in biserici, daramarea de biserici sau transformarea lor comerciala. Dar ei, musulmanii europenizati, sunt doar niste naufragiati in cautarea linistii si sigurantei zilei de maine in care sa-si creasca pruncii.

De ce e lumea crestina speriata de islamizare? Sau este lumea speriata? Ori speriati sunt doar unii lideri ce-si zic “crestini”, dar care instiga la ura si razboaie psihologice si mediatice?

De ce nu putem vedea credinta musulmana pe aceeasi treapta cu ortodoxismul, catolicismul sau alte religii?

De ce nu putem privi cu aceeasi ochi intelegatori pe oricine, indiferent de culoarea pielii sau a religiei? Evenimentul nefericit cu cetateanul de culoare omorat de un politist alb a starnit nu doar proteste, ci si ceea ce e cel mai urat intr-un om: URA rasiala. Totul, evident, pe fondul unei pandemii controversate.

Ce a urmat? Nici cetatenii de culoare nu s-au lasat mai prejos si unii au inceput sa plateasca cu aceeasi moneda, agresand fizic si verbal persoane vulnerabile de culoare alba. A devenit o “normalitate” ca intr-un magazin din USA o femeie alba sa fie ingenuncheata cu forta de un barbat de culoare.

In final, cine are de castigat din nesiguranta? Tie frica sa mai iesi din casa la cumparaturi indiferent de culoarea pielii pentru ca un necunoscut de culoare diferita te-ar putea trage de mot, injura, scuipa pentru ca esti diferit, sau, si mai grav, ar putea trage un glont in tine?

Am fost stupefiata de multe replici recente pe social media ale unor conationali “crestini”, care isi exprima fatis ura rasiala. Multi dintre ei cred ca nu au vorbit in viata lor cu un negru sau cu un indian sau cu un arab. Ma intreb: de ce atunci nu ne place opinia vesticilor ca “toti romanii sunt tigani”? Daca noi credem ca “toti musulmanii sunt criminali si violatori”? Sau ca “toti negrii sunt hoti”?

Ne dam “crestini”, adica adeptii lui Isus Christos, dar in locul iubirii de oameni pe care a propovaduit-o El, ne umplem de resentimente si generalizam. Si discriminam. Si improscam cu negativitate in jurul nostru. Apoi, tot noi ne miram de ce apar pandemii, razboaie, calamitati, recesiuni… “Apocalipsa!”… “Ne pedepseste Dumnezeu!”… De ce ne-ar pedepsi daca noi nu am facut nimic rau? Doar uram profund…

Dumnezeu nu ne pedepseste. Dumnezeu ne iubeste pe toti.

Noi suntem cei care nu ne prea iubim. Si ne uram unii pe altii. Noi atragem raul prin ura.

*****

La urma urmei, este alegerea fiecaruia despre ce crede. Cui ii place Epoca Fierului sau a Bronzului, e liber sa ramana acolo…

Totusi, daca societatea a evoluat de la Comuna Primitiva la Evul Mediu, iar Renasterea ne-a adus la forma actuala de viata, poate ca e momentul ca si spiritul nostru sa evolueze. Proportional.

Fast-foodul, dusmanul sanatatii noastre?

            In urma cu cateva zile mi-a fost atrasa atentia de o polemica legata de cel mai mare lant de restaurante de tip fast-food din lume, prezent si pe piata din Romania.

            Acest colos era invinovatit de existenta obezitatii si a diabetului in lume. Ca si cum alte fast-fooduri, “inlantuite” sau nu, nu ar mai exista pe lume.

            Discutia mi-a reamintit ca, pana nu demult, aveam un servici nomad, cu multiple responsabilitati Una dintre ele sa colind cu masina atat prin judetul de domiciliu cat si prin alte judete din partea de vest si sud a tarii (opt-noua judete).

Saptamanal aveam doar o zi la dispozitie in care sa colind numai prin orasul natal. In rest, exterioare. Ajunsesem la o medie de 300 km/zi in interes de servici.

            Desi mi-a placut foarte mult ceea ce lucram, era obositor si ma impiedica sa am un program regulat de hranire si miscare. Clientii mei aveau prioritate.

Ca sa pot sa ma intalnesc cu ei, trebuia sa stiu exact unde ii gasesc si intre ce ore. Uneori insa toate planificarile esuau, pentru ca isi mai schimbau locatiile sau timpul alocat vizitatorilor.

Ca urmare, adeseori micul dejun era amanat pentru ca trebuia sa plec mai repede de acasa sau de la hotelul unde ma cazam pentru delegatiile mai lungi.

Singurul “aliment” ingurgitat de dimineata era cafeaua instant. Mai precis, doua cani de cafea baute pe stomacul gol. Fara lapte, dar cu zahar si “frecata”, sa faca spuma precum un cappuccino.

Gustarea de la orele 10-11 consta intr-o tableta de 100 grame de ciocolata cu lapte si alune sau stafide.

Pranzul il luam de cele mai multe ori in masina. Doi covrigi sau doua strudele cu dovleac (yammy, deja salivez…) mancate in timp ce conduceam. Mai trageam o injuratura in timp ce infulecam, pentru ca imi taia calea vreun sofer imprudent, vorbind la telefon.

Ajungeam seara acasa, obosita, si ghici pentru ce imi chioraiau matele? Pentru ceva dulce, cum ar fi o inghetata. Culmea era ca aceste dulciuri nu mi-au stricat silueta, dimpotriva😊.

As vrea sa fiu optimista si sa va spun ca nu s-a intamplat nimic si totul a fost cu happy-end. Dar cand m-am confruntat pentru prima oara cu niste simptome ciudate, am crezut ca sufar de vreo boala incurabila.

Aveam in acea perioada un caine minunat din rasa Collie, Sash-a (numit dupa o formatie de muzica tehno), cu care ieseam zilnic la plimbare dimineata si seara. Uneori ma insotea si in delegatii, fiind deliciul receptionerilor de la hotel. (Asa se intampla cand esti frumos.:))…)

Imaginati-va ca de la aparitia primelor simptome de boala si pana la diagnostic priveam fiecare rasarit si apus de soare cu Sash-a ca pe ultimele zile din viata mea… Ma intrebam ce se va intampla cu el dupa ce eu nu voi mai fi? Cine ii va mai da de mancare? Cine se va juca cu el? Cine il va scoate la plimbare?

Ma gandeam la fiul meu… Ma gandeam la cariera mea… De ce eu? De ce la 35 de ani? Chiar si dupa ce am rasuflat usurata ca nu e ceva foarte grav, tot mi-a luat un pic de timp sa-mi linistesc sufletul.

Si pornind de la recomandarile gastroenterologului am purces la schimbari in modul meu de a ma alimenta si de a face miscare. Pentru ca o dieta nepotrivita alaturi de sedentarism echivaleaza cu o programare la boli cronice.

Dimineata, inainte de a-mi savura prima cana de cafea, beam un pahar cu apa si lamaie, apoi manancam un fruct, de preferinta o banana. S-a terminat cu tableta de ciocolata dinainte de pranz. Am inlocuit-o cu fulgii de ovaz muiati in apa fierbinte, cu scortisoara si fulgi de cocos, goji sau stafide, zmeura sau afine.

La pranz nu mai imi cumparam produse de patiserie, care sa le mananc in goana masinii. Mi-am facut timp sa ma opresc o ora intreaga fie si numai la terasa unei benzinarii si sa mananc o salata de legume sau un gratar. Sau stabileam un business lunch cu vreun client.

Daca ratam vreo intalnire din cauza pranzului, incercam sa o recuperez mai tarziu sau a doua zi. Dar sanatatea mea a devenit prioritara!

Pentru cina cautam sa pregatesc rapid ceva sanatos acasa sau sa comand o ciorba la vreun restaurant.

Am inceput sa fac miscare, mai mult decat cele 15 minute de plimbare dimineata si seara cu cainele. M-am abonat la o sala de fitness si mergeam zilnic dupa terminarea serviciului, daca eram in Timisoara sau intr-o localitate apropiata, din care ma intorceam in aceeasi zi.

Daca eram intr-o delegatie cu cazare la hotel, ma duceam sa fac jogging in vreun parc din apropiere. De fapt, acesta a devenit criteriul meu de a alege hotelul in care sa stau: sa fie in apropierea unei ape sau a unui parc, ca sa nu-mi gasesc motive de a derapa spre inertie.

Simptomele de care sufeream s-au ameliorat semnificativ. Cand mai uit sa ma hidratez sau mai mananc lucruri nesanatoase, ele reapar, parca pentru a ma readuce pe fagas.

*****

Ce vreau sa zic cu aceasta poveste? A fost devina McDonalds sau KFC sau Burger King sau vreun alt fast-food mai putin cunoscut de problema mea de sanatate? Nu.

Restaurantele de tip fast-food sunt incriminate pentru epidemiile de obezitate si diabet pentru ca ofereau cu predilectie alimente hipercalorice, dar nu au obligat pe nimeni sa manance doi sau trei hamburgeri in loc de unul. Si nici sa alature o punga XXL de cartofi prajiti si doua deserturi. In plus, si-au adaptat meniurile pentru a permite tuturor sa le calce pragul.

E acelasi lucru cu a da vina pe producatorii de tutun, pentru ca oamenii fumeaza, sau pe cei de bauturi alcoolice, pentru ca oamenii sunt betivi. Le-a pus cineva pistolul la tampla? I-a obligat cineva sa bea toata sticla in loc sa se multumeasca cu un singur pahar? Si da, e in regula sa consumi un pahar de vin rosu pe zi sau o bere. Sunt studii care demonstreaza ca cei care o fac si pastreaza moderatia sunt mai castigati pe termen lung si traiesc mai mult decat abstinentii!

Cat despre sedentarismul care ne bantuie in timp ce stam ore in sir cu ochii pe smartphone si social media, in loc sa mai iesim cu prietenii intr-o excursie la munte sau pur si simplu sa ne plimbam pe corso, mangaiati de razele soarelui, cine e de vina? Fast-foodul?

*****

Cand aveam sedinte in capitala, unde era sediul firmei, ma opream mereu la acelasi fast-food din Craiova. Avionul era un lux si toate drumurile se faceau cu masina. Cum de la Timisoara la Bucuresti calatoria dura aproximativ opt ore, era musai sa ma opresc atat pentru realimentarea cu benzina a masinii, dar si pentru a ma nutri si hidrata. Plus inca o cafea, ca sa-mi mentina atentia la cote optime.

De ce ma opream mereu la acelasi restaurant de tip fast-food in loc sa caut altceva? Simplu. Pentru ca stiam ce voi primi in schimbul banilor mei. Niste cartofi prajiti fain, niste bucatele de carne pane (nu m-am impacat niciodata cu hamburgerul…) si o inghetata delicioasa cu crontanele prin ea.

Unii zic ca acolo e mancarea ieftina, dar mie nu mi s-a parut asa. Poate comparativ cu restaurantele clasice, unde la cost intra si bucatarul, da.

In fine, cert este ca la acest fast-food de care am amintit mai sus gaseam mereu calitatea pe care o stiu. Citisem despre cat de atent isi selecteaza furnizorii, despre ghidul lor pentru ca orice angajat sa stie ce responsabilitati are si au implementat un anumit standard de igiena. Daca ati sti cat de certate sunt cu acest ultim aspect multe localuri, v-ati speria.

Nu ma refer doar la lipsa sapunului sau a hartiei de toaleta, dar si la lipsa apei cu care sa te speli pe maini. La lipsa detergentului si a buretilor de spalat vasele. Da, nu radeti, sunt lucruri pe care credem ca toata lumea le face, dar nu e asa. Cate farfurii, pahare si tacamuri sunt spalate doar prin simpla trecere pe sub jetul de apa de la robinet… Cate maini murdare de la toaleta se spala peste vasele acumulate in chiuveta restaurantului… Din pacate nu vorbesc din auzite, ci din vazute!

Pana la urma cred ca aceasta epidemie de Covid-19 a venit ca o binecuvantare: toata lumea a invatat cum sa se spele corect pe maini. Oare se extrapoleaza acest fapt si la spalatul vaselor? Sau mai avem nevoie de o epidemie care sa ne atace ficatul si stomacul ca sa invatam?

Revenind la fast-food,  la presiunea media si solicitarile clientilor, a introdus si preparate cu mai putine calorii, de genul omletelor, salatelor de fructe si a celor de legume cu carne de peste sau pui la grill. Au adus spre vanzare si apa plata, sucuri fara zahar, fructe intregi si iaurt.

Acest lant de fast-food angajeaza de mult si studenti, carora le accepta un program flexibil de lucru, ca sa poate studia. Lucru pe care nu il fac prea multe firme. Multi te vor nici prea tanar, nici prea batran, nici cu experienta prea multa, dar nici fara experienta, si sa accepti un program strict.

In plus, sus-numitul fast-food, din profiturile pe care le obtine, contribuie la sustinerea unor cauze nobile: copiii cu probleme de sanatate si parintii acestora.

Declar ca nu sunt platita de vreun lant de fast-food sa vorbesc in numele lor. Dar, ca de obicei, doresc sa schimb mentalitati perimate: nu mancarea de la fast-food ne imbolnaveste. Proprietarii de fast-food nu sunt acei ticalosi care fac bani cu lopata, otravind caloric populatia.

Traim in mileniul trei si trebuie sa incetam sa mai cautam vinovati pentru ceea ce ni se intampla. Noi suntem singurii responsabili.

Haideti sa facem alegeri mai inspirate!

Haideti sa ne prioritizam sanatatea proprie!

Aveti grija de voi!

Minimalismul intre terapie si intoxicare

Este minimalismul raspunsul pentru o viata mai fericita? O lesa pentru stres? O terapie pentru suflet?

Curentul minimalismul a debutat in anii 1960-70 atat in pictura, cat si in muzica ca reactie impotriva expresionismului abstract si a modernismului. Ulterior a invadat literatura, arhitectura, IT, fotografia, filmul, stilul de viata.

…Suntem indemnati sa scriem minimalist, folosind un numar limitat de cuvinte intr-o propozitie, mai putine adverbe si adjective… Succint. Scurt si la obiect… Propozitii scurte, doar cu subiect si predicat… Multe alineate… Publicul vrea sa citeasca rapid, in doar cincisprezece minute, o carte de doua sute de pagini.

Au aparut cursuri de “citire” rapida… S-au dezvoltat aplicatii unde citesti patru carti pe ora. De fapt, citesti doar un scurt rezumat, ca sa intelegi despre ce e vorba in carte. Aplicatia te transforma intr-un agent literar, dandu-ti senzatia ca devii extrem de cult citind rezumate de carti.

  Dar ce savoare are un roman scris de Hugo sau Balzac sau Dumas… Si toate cuvintele acelea “in plus”, care descriau in stil unic diferite personaje sau castele sau obiceiuri… Ah, cu cate propozitii si fraze “in plus” ma delectam zilnic, in copilarie si adolescenta, uitand sa mananc si sa ma joc… Cat de mult ajunsesem sa visez ca, intr-o buna zi, voi pasi si eu pe urmele acestor clasici ai literaturii universale intrand in nemurire…

…Minimalistii vor sa ne construim o casa fara brizbrizuri exterioare sau interioare, totul in linii drepte, simple, nimic curb, nimic creativ… De fapt, o casuta mica-mica, cu o singura camera si o chicineta, cateva muscate la ferestre si un petec de iarba in fata sau in spate…

Oh, dar stai asa: muscatele si petecul de iarba trebuie ingrijite! Trebuie udate, florile uscate trebuie aruncate, iarba creste si trebuie taiata periodic… Consum inutil de energie si de bani pentru stropitori, sisteme de irigatie, substante nutritive si masini de tuns gazonul. Nu mai bine fara muscate si fara iarba? Inlocuim iarba cu niste pietris si gata… Sau si mai bine, ne mutam la bloc.

Dar ne plac casele interbelice, arhitectura decorativa, sculpturile care imbogatesc fatada… Ne fascineaza creativitatea de care au dat dovada constructorii si artistii cu care au colaborat. Ne place sa calatorim in jurul lumii si sa admiram ingeniozitatea cu care au fost ridicate piramidele in antichitate, castelele in Evul Mediu si minuni precum Sagrada Familia.

…Recomandari minimaliste pentru un dispozitiv electronic “mai prietenos” (smartphone sau laptop) cu o interfata cu putine optiuni … Dar dupa aceea cauti innebunit prin setari pana gasesti ceea ce ai nevoie… sau apelezi la un prieten… Si te juri ca nu o sa mai cumperi acel brand vreodata…

Sau electrocasnice mai mici si mai putine… De ce sa ai frigider si/sau congelator? Mai bine fara. Facturi mai mici la curent, batai de cap mai putine, mancare mai proaspata pentru ca, vrei-nu vrei, trebuie sa mergi zilnic la cumparaturi. Si sa gatesti zilnic.

Fie ca vorbim de haine sau de mobila, sunt influenceri (adica lideri de opinie in social media) care isi incurajeaza milioanele de adepti sa renunte la multimea de pantofiori colorati sau hainute in culori fistichii, precum si la mobila din casa.

1) In garderoba sa pastram doar una-doua rochite, de preferinta negre, pentru ca, nu-i asa?, sunt multiple beneficii. In primul rand, scapi instant de kilogramele rusinoase (societatea te vrea schelet, ocupi mai putin loc in spatiu si consumi mai putin oxigen si mai putine resurse). In al doilea rand, pentru ca negrul a fost, este si va fi mereu la moda.

2) La tomberon sau donate sau vandute online si offline toate fustitele, bluzitele, camasutele de noapte, frivolii ciorapei lycra de 15 deni cu modele tip tatuaj…

3) Gata cu trusele de machiaj, ornamentele pentru par si lenjeria de corp. In trend este chipul natural, nefardat, necremuit, nerimelat, nebotoxat, tunsoarea pixie si sanii lasati sa se zbenguie in voie pe sub hainele in culori neutre.

Cica, sutienele sunt vinovate pentru cancerul de san sau pentru blegeala sanilor… Fapt nedovedit stiintific, dar e mai usor sa dai vina pe altcineva decat pe tine insuti pentru ca ai facut alegeri gresite in viata, de la mancare, gandire, somn si miscare pana la marimea (ne)potrivita a sutienului.

4) Dormiti, va rog, in pielea goala. Nu aveti nevoie de pijamale. Veti constata ca viata sexuala se va imbunatati semnificativ…. (Uau, ce bine ar fi ca acest singur lucru sa rezolve toate probleme de comunicare cu partenerul.)

5) De ce sa ne mai epilam? Daca am fost inzestrati de la natura cu par pe corp, sa-l lasam acolo, ca are si el rolul lui (cica, de protectie…)

6) Ce sa facem cu multimea de pahare, cani, oale, tacamuri si farfurii? Sa pastram cate una/unul pentru fiecare membru de familie – restul out!

7) Ia sa aruncam o privire si prin frigider si prin camara… Ah, Doamne, cate conserve cu substante nocive… Cum? Le-ai facut in casa? A, dar ai folosit zahar si conservanti… Cum, nu cu zahar? Xilitol? Lasa ca nici ala nu e mai breaz.

8) Apartamentele mici, tip cutii de chibrituri, au condus si la minimalism in designul de mobilier. Linii drepte, mobila din PAL, MDF, plexiglas… Camere doar cu pat, o masuta si un scaun…

Dar ce mult adoram liniile senzuale ale mobilierului rococo, chippendale, Louis XIV…

*****

La un moment dat, dupa ce am terminat de renovat si remobilat apartartamentul in care stau si am inceput sa primesc musafiri, au aparut si observatiile minimaliste.

“Eu as fi pus in camera de zi doar canapeaua si televizorul.”

“Ce faci cu atatea carti? Arunca-le, iti ocupa prea mult spatiu.”

“Ce e cu toate aparatele astea la vedere, in bucatarie? Trebuie bagate in dulap.”

Dar de ce sa le pun in dulap daca le folosesc zilnic? Filtrul de cafea, fierbatorul de apa, prajitorul de paine, microundele…

Si uite asa, de la pictura si muzica, trecand prin veganism si reciclare, s-a ajuns la un anticonsumerism extremist.

Ca orice inovatie, minimalismul are si el partea lui de dreptate. Sa-ti cumperi a zecea rochie rosie cu buline albe doar pentru ca are maneci scurte bufante, in trend, este o exagerare. Dar daca acest lucru iti da tie o satisfactie deosebita si te scoate din depresie si iti permiti financiar si mai ai si loc in dressing room, de ce nu?

Dar sa ramai doar la doua rochii sau doua camasi, doua perechi de panataloni si doua perechi de pantofi, toate in aceeasi culoare neutra, doar ca sa ai mai putin de spalat, de calcat si de aranjat in dulapuri, precum si mai putine probleme cu alegerea tinutei la iesirea din casa, mi se pare o exagerare si mai mare.

Interesant insa e faptul ca sunt milioane de persoane pasionate de acest stil de viata. Care a ajuns sa fie promovat ca “schimbator de viata”.

Da, desigur, orice schimbare faci stilului tau de viata este binevenita, atata timp cat inseamna sa nu-ti otravesti organismul cu nicotina, droguri sau alcool, ci sa renunti la ele.

Sa nu abuzezi de cei din jurul tau, nici fizic, nici verbal, nici prin activitatile zilnice. Daca poti ajuta, ajuta! Daca nu poti, macar evita sa faci rau.

Mereu am sustinut ca SCHIMBAREA, oricat de mica ar fi, sta la originea progresului. A sta mereu in zona de comfort pana vine viata (Seful Suprem) sa-ti dea un sut in dos sau sa sune “de trezire”este nebunie!

Dar si a face schimbari extreme in viata doar pentru ca sunt la moda sau sunt prieteni in jurul tau care te indeamna sa le faci, este ceva la fel de nebunesc daca valorile tale sunt altele.

Inainte de a face schimbari “la moda” ar fi bine sa cercetam un pic viata promotorilor. De exemplu, ei fac bani promovand minimalismul, la fel cum fac si firmele producatoare de “nimicuri” care ne fac viata mai acceptabila.

Sunt influenceri care castiga milioane de dolari pentru ca ne fac sa le privim ore in sir programele “minimaliste” de pe social media. Fiecare ne explica “de ce?”-ul lui si ne arata cum au implementat in viata lor un curent care ar putea fi benefic cu moderatie.

Sa aruncam haine si mobila si vesela, dar influencerii “minimalisti” lanseaza linii de bijuterii si de ceasuri “minimaliste”, blanuri artificiale care costa dublu sau triplu decat cele naturale si scutece refolosibile pentru copii si femeile la menstruatie… Ba chiar am vazut si promovata ideea ca femeia aflata la ciclu sa nu poarte nimic… Sa umbli cu hainele patate nu e jenant. Ne-au demonstrat recent acest lucru cateva sportive.

…Hm, parca imi amintesc de epoca de aur (adica, comunista), cand nu existau pemparsi si nici absorbante. Atat bebelasii, cat si femeile, erau infasurati cu straturi protectoare de tifon si finet. Care se spalau ulterior de mana sau la masina de spalat – cine o avea. Vata era un lux chiar si in maternitate. Scutecele murdare se strangeau in teancuri in baie si, dupa spalare, erau agatate la uscat pe o sarma, fie in bucatarie, fie pe balcon sau in curte – cine o avea.

Asa ca, va intreb si eu, pentru un prieten: daca tot e minimalism, de ce ne trebuie bijuterii sau blanuri? Si cate scutece refolosibile avem voie sa cumparam? Si sa pastram in casa? Intrucat un bebelache foloseste vreo 15-20 de bucati pe zi…

De ce, daca tot a progresat societatea, sunt unii care ne indeamna sa revenim la comuna primitiva? Dar, de data asta, pastrand tehnologia informatiei. Cum altfel? Cum adica, fara internet, fara laptop, fara smartphone?

*****

Pe cei mai indoctrinati minimalisti i-as supune unui test inedit: sa traiasca pentru un an intr-un bloc comunist confort IV. Mai exact, intr-o garsoniera.

In camera nu le-ar incapea decat un fotoliu-pat, iar in bucatarie doar un scaun. O masuta rabatabila, pe care sa incapa o farfurie si o cana… Fara frigider si masina de spalat, ca nu e unde sa le pui. Televizorul pe perete, ca un tablou… Cele cateva haine agatate in niste cuie pe un perete…

In baie, doar chiuveta si bideul… Robinetul are si prelungirea pentru dus. Dusul se face inghesuit intre chiuveta si bideu… apa se scurge pe gresie si ajunge singurica la canal… Apa calda doar de doua ori pe saptamana, cate o ora… Apa rece zilnic, de la orele 17 la 19. La TV doar doua ore de program, cu indemnuri la o viata simpla si lipsita de griji.

*****

Personal ma voi stradui mereu sa pastrez un echilibru intre consumerism si minimalism. Daca ochii vor vedea si inima va cere ceva, ma voi recompensa. Nu trebuie sa-mi spuna nimeni ce am de facut pe banii mei.

O idee este insa foarte clara: minimalism sau consumerism, ambele tabere fac bani prin agitarea ideilor pro in public, tintind implementarea lor in viata noastra privata. Depinde doar de noi sa ne informam corect si sa pastram un echilibru in toate.

Sunt curioasa cum vad cititorii mei acest curent? Daca l-au acceptat ca pe un stil de viata in armonie cu valorile personale sau pentru ca anturajul i-a incurajat sa plonjeze in necunoscut? Daca a fost sau le este benefic?

Terminator 6 si malpraxisul

Vor fi in viitorul apropiat medicii substituiti de roboti? Ne vom lasa pe mainile unui robot-clona a lui  Arnold Schwarzenegger din Terminator? Buna intrebare…

Recent am avut o discutie cu un coleg legat de viziunea lui sumbra pentru viitorul Oftalmologiei. In opinia lui, o viziune realista. Fara sa specifice sursele informative care l-au “ajutat” in a-si forma aceasta parere.

Regreta cumva ca si-a ales aceasta specialitate medicala pentru ca, in cel mult zece ani, nu va mai fi nevoie de medici oftalmologi.

Locul consultatiilor clasice va fi preluat de consultatiile on-line. Iar cu ajutorul aplicatiilor, orice posesor de smartphone, laptop sau PC isi va putea prescrie singuri ochelari. Opticile vor disparea. Comenzile de ochelari se vor da online, ochelarii vin prin curier.

Examinarea vederii precum si operatiile oculare vor cadea in sarcina inteligentei artificiale, adica a robotilor. Vor mai exista cativa mega-specialisti chirurgi, care vor manipula robotii prin telemedicina.

*****

Pesimismul vine pe fondul actualei pandemii. Medicina de stricta necesitate se descurca minunat fara a avea, aparent, nevoie de de Oftalmologie.  Ar fi de adaugat ca aceasta medicina s-a dispensat de toate specialitatile medicale, mai putin de Bolile Infectioase. Pentru ca au fost trimisi acasa pacientii de pe toate sectiile spitalicesti. S-a intamplat in intreaga lume!

Practic, nu a fost o decizie pe care “medicina de stricta necesitate” a luat-o de capul ei. Nici nu exista acest tip de medicina! Ea a fost creata oamenii politici, mai mult sau mai putin speriati de pericolul unui numar prea mare de pacienti virusati, carora sistemele medicale actuale nu i-ar putea face fata.

Cruda realitate este ca au fost, sunt si vor mai fi victime colaterale ale restrangerii activitatii medicale in toate specialitatile, nu doar in Oftalmologie. Pacienti cardiaci, oncologici, cu diabet zaharat, cu astm bronsic si  alte boli pulmonare, gastro-intestinale, hematologice sau genito-urinare nu au mai beneficiat de monitorizarile periodice necesare. Interventiile chirurgicale si terapiile de orice fel au fost amanate pentru cel putin doua-trei luni, in speranta eradicarii acestui virus pandemic.

In intreaga lume, nu doar in Romania, pacientii obisnuiti au fost evacuati din spitale, acestea devenind disponibile doar pentru pacientii infectati cu covid19. Putini directori de spitale au avut curaj sa isi exprime dezaprobarea pentru acest fapt. Ar fi fost suficient amenajarea unei parti din spital in acest scop.

Cabinetele stomatologice au fost si ele inchise. Benevol in multe tari, dat fiind riscul de expunere. In alte tari, de pilda Germania, medicii dentisti au fost obligati sa pastreze programul normal, chiar daca numarul de pacienti s-a redus simtitor. In Romania, cabinetele au fost asimilate saloanelor de cosmetica si coafura, iar cei care ofereau in continuare servicii, au fost amenintati cu amenzi usturatoare. Si nu doar dentistii, dar si cabinetele private din orice specialitate.

Laboratoarele de analize si serviciile de imagistica si-au restrans si ele activitatea. Implicit accesul pacientilor  si detectia precoce a unor boli cronice si/ sau cu prognostic rezervat au fost ingreunate. Vom vedea curand, din pacate, efectele secundare ale masurilor luate la indigo de autoritatile de pretutindeni.

Au fost pacienti care necesitau tratamente urgente in spitale. Pentru unii solutia a fost sa spuna ca au fost contacti cu cineva infectat, altfel nu ar fi avut acces la interventiile salvatoare. Si-au asumat riscul de a face parte din statistici si de a nu avea parte de datinile crestinesti in caz de esec terapeutic.

Si in Oftalmologie exista urgente, sunt pacienti care nu pot astepta finalul pandemiei. De exemplu, cei carora li s-au inceput niste tratamente injectabile intraoculare cu administrare lunara. Intreruperea sedintelor poate duce la o agravare a bolii sau recadere. Omul isi poate pierde vederea definitiv, calitatea vietii si chiar si viata uneori.

*****

Acum reflectez si eu la cele opinate de colegul meu. Ca tot s-au obisnuit cu telemedicina in perioada pandemica, ma intreb daca pacientii vor apela la consultatii robotice sau vor prefera un medic – fiinta umana? Pentru ca buna parte din vindecarea pacientului se datoreaza nu doar competentei profesionale, ci si modalitatii de interactiune a medicului, a empatiei de care da dovada pentru situatia pacientului, a sfaturilor legate de factorii externi si interni care pot influenta boala.

Robotii pot fi utili cu siguranta in operatii de mare precizie. Dar fiecare robot va trebui manipulat de cineva care stie ce face. O persoana care nu va putea manevra simultan mai multi roboti, ci doar unul singur. Daca acea persoana nu e medic, cu siguranta va fi nevoie de ghidajul intraooperator al unui medic.

Oricata informatie ar avea robotul incorporat sau tehnicianul la dispozitie, fiecare pacient are particularitatile lui. Logica si stiinta trebuie dublata de emotie si constiinta.

La randul lui, nici medicul nu va putea intra in mai multe operatii simultane, ci doar in una. Pentru ca nu telemedicina nu e chat.

Si atunci, care e avantajul robotului? Presupusa lui reusita operatorie de aproape 100%? Mai putine complicatii postoperatorii cu 95%? Acest lucru nu e inca dovedit in practica, decat presupus, estimat. Estimari ale unor firme “de robotica”, care isi fac planuri de afaceri in vederea solicitarii unor fonduri nerambursabile. Estimari ale unor doctoranzi pentru obtinerea unui titlu de doctor docent.

Estimari s-au facut si la Wuhan in decembrie 2019 si in lunile anterioare.

La fel si vremea, de cate ori s-a estimat vreme buna si a plouat cu galeata? Sau ca va fi o iarna blanda, dar a nins gramada. Si avem mijloace din ce in ce mai sofisticate de prognozare a vremii. Care totusi dau gres.

Paradoxal, omul a creat robotul, iar robotul, cica, il va ajuta sa redevina sanatos. Sau macar partial.

  Pe de alta parte, tot oamenii pregatesc salile de operatie si pacientii pentru interventiile chirurgicale. Asa ca, eventualele complicatii infectioase post-operatorii nu pot fi evitate mai mult decat in mod obisnuit.

Sper sa mai prind si eu momentul cand pacientul intra intr-un cabinet si este consultat de un robot. Sau o voce rasunand din pereti il indruma spre aparatele de consult… Ii explica cum sa-si puna manseta tensiometrului si cum sa-si bage stetoscopul in urechi si sa-si ia tensiunea…

STOP! Am uitat ca e totul robotizat. Probabil vor exista scanere la intrarea in cabinet, care vor afisa pe loc temperatura, tensiunea arteriala, pulsul, saturatia O2, tensiunea oculara….

STOP 2! De ce sa se mai intre intr-un cabinet? Probabil ca locul cabinetelor vor fi luate de niste mici incaperi precum cele unde iti faci poza de buletin. Intr-o secunda, fara sa fii atins, ti se dau rezultatele analizelor de sange, urina si lichid cefalorahidian, spirometriei, tomografiei din cap pana in picioare, diagnosticul de certitudine al afectiunii de care suferi si farmacia la care sa te duci sa-ti iei reteta…

STOP 3! Vai de mine, dar de ce sa mai iesim din casa si sa ne deplasam pana la microcentrul de analiza? Cand vom putea cumpara de pe internet un dispozitiv tip scaner, care ne va arata instant toate analizele dorite, nu doar temperatura?

Sau si mai bine, va exista o aplicatie pe smartphone: in timp ce iti privesti atent smartphone-ul, Google iti afiseaza secunda doi toate analizele, inclusiv cele genetice, si radiografia intregului corp. Mai faci un click si aplicatia iti trimite reteta la farmacie. Un curier dragut iti va bate la usa in mai putin de jumatate de ora cu medicamentele necesare.

Va fi bine…

Cezariene facute de roboti, moase terminatoare, dinti plombati de terminator….

Vom iesi din ce in ce mai putin din case… Si ne vom privi din ce in ce mai mult smartphone-rile… Le vom mangaia cu tandrete, asteptand infrigurati sa auzim bataia in usa a asistentei Terminatoarea 3… Vine sa ne faca vaccinul anual contra Singuratatii.

*****

Ramane de vazut in caz de malpraxis cine va raspunde: robotul Arnie 6? Asistenta Terminatoarea 3? Vor exista firme de asigurari care sa aiba in portofoliu o astfel de oferta? Restrictiile acestei pandemii demonstreaza ca orice este posibil.

Sanatate multa si aveti grija de voi!

7 motive să vedem partea plină a paharului

                Cu toții vrem sa fim fericiți, nu-i așa? Și totuși ce ne oprește? Nu cumva este propria noastră mentalitate, agățată bine de marginile circumvoluțiunilor cerebrale, să nu carecumva să cadă pe masură ce acestea se lărgesc? Care ne lasă să fim fericiți numai dacă cei din jurul nostru, cu care ne comparăm frecvent, au mai puțini bani, mai multe eșecuri, mai puține haine de fițe, mai puține mașini, mai puține case, mai puține călătorii, mai puțin botox și mai multă grasime sau celulită.

                Dis-de-dimineață îi uram unei bune colege și prietene “Duminică binecuvântată”. Postase câteva poze faine pe social media, cu împrejurimile inflorite și insorite ale locului în care trăiește acum. Motiv pentru care am felicitat-o, spunându-i că pare a fi în paradis. Răspunsul ei a fost că DA, s-ar fi considerat binecuvântată dacă nu ar fi avut de învățat pentru examen.

            Ce i-am replicat eu prietenei?

            …Să ne bucurăm și să fim recunoscători în primul rând pentru că putem vedea și, ca atare, învăța din cărti sau surse online. Conform unui studiu OMS, în 2019 în lume trăiau peste 285 de milioane de persoane cu probleme grave de vedere, dintre care 39 de milioane sunt complect și ireversibil orbi. Nu doar că nu pot citi normal, nu pot folosi social media, dar nici măcar nu se pot bucura de priveliștea unui răsărit sau apus de soare.

            …Să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru că putem auzi trilurile de păsărele, radioul, vocile celor din jur, cuvintele „TE IUBESC”, gânguritul unui prunc în leagăn… sau sursele profesionale înregistrate pe podcasturi sau Audible. La 1 martie 2020 datele statistice legate de surditate arată că există în lume peste 466 de milioane cu deficiențe de auz, dintre care 34 de milioane sunt copii.

            …Să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru că ne putem mișca mîinile și degetele ca să apăsăm pe tastatura calculatorului sau ca să ținem cartea în mână. Un studiu mai vechi arată că aproximativ 5,6 milioane de oameni au dificultăți de a-și mișca brațele sau picioarele. Se pare că subiectul este unul deprimant și nu au existat interesați nici măcar la OMS pentru actualizarea globală a informațiilor. Organizația „Christopher Reeve” a estimat 1 persoana cu paralizie parțială sau completă la fiecare 50 de oameni normali. Pentru cine nu știe, Christopher Reeve a fost actorul care a jucat rolul lui Superman într-o productie a anilor 80. Și care a rămas paralizat de la gât în jos în urma unui accident de călărie. Alte surse neoficiale vorbesc de 1 persoană cu dizabilități locomotorii la 110 fără. Oare ce o fi fost în sufletul lui Christopher în cei zece ani cât a mai supraviețuit incidentului sau ce o fi în sufletul celor care nu mai pot răspunde la îmbrățișări?

            …Să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru că putem simți parfumul florilor, al unei sticluțe de Chanel Mademoiselle, dar și al paginilor tipărite ale unei carți din care învățăm pentru progresul profesional sau personal. Sunt persoane care preferă să citească cărți online, dar eu, una, nu pot! Trebuie să am cartea fizic în mână, să o mângâi, să-i sorb cu nesaț mireasma tușului cu care a fost tipărită și să… pot sublinia cu pixul, creionul sau markerul cuvintele cheie sau pasajele importante. Să pot face adnotări pe marginea paginilor sau să încercuiesc numărul unei pagini pe care să o regăsesc ușor când am nevoie de o anumită informație.

            Mda, știu ce vor spune unii, halal ecologistă mai ești, nu te doare tăierea copacilor ca să ți se faca ție cartea. Ba mă doare fiecare copac dispărut din pădure, în special dacă este destinat emigrării în alte țări vecine și prietene, ca materie brută. Dar dacă rămâne în țara și folosește unor scopuri nobile, cum ar fi producția de hârtie pentru carți sau de mobilier care să ne înfrumusețeze casa, durerea este mai mica. Pentru ca aceste produse sunt durabile si pot fi ulterior reciclate. Plus că mai replantăm zonele atunci când tăierile se fac cu cap.

            Mediul online este inepuizabil ca informații, dar nu va putea concura în veci cu o carte „în carne și oase”, adică copertă și pagini. O carte o păstrezi frumos în bibliotecă zeci de ani, ea nu este la fel de volatilă precum un document sau un cont salvat online. Hoții nu sunt interesați de furat carți decat în calitate de eroi fictivi ai vreunui roman. În viața de toate zilele, cărțile rămân neatinse în urma unui jaf, fapt constatat personal în urma cu trei luni. Se pare ca puțină lume mai ascunde bani prin cărți și că pungașii nu mai pierd timp prețios cu răscolitul bibliotecilor… sau o fi pentru că multe familii nu mai au biblioteci?

            …Să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru că avem resurse de învățat pentru toate buzunarele, gratuite sau pe bani, pe internet sau în biblioteci județene și private. Sau în librarii… Un amic a rămas temporar fără servici si era, evident, necăjit. I-am sugerat să profite de perioada până la găsirea unui alt job și să-și dezvolte niște competențe profesionale sau să se dezvolte personal. Exista cursuri online gratuite în varii domenii, de la IT sau limbi străine pâna la grădinărit și construit case, totul e să vrei. În plus poate vizita și bibliotecile sau librăriile. Ce poate fi mai formidabil decat să stai pe treptele mochetate din incinta unei librarii moderne cu un vraf de cărți selectate, pe care le poți citi gratuit din scoarță în scoarță? În timp ce savurezi un ceai sau un sendviș… Mai vezi și lume, mai socializezi, mai tragi cu urechea la conversațiile altora, nu te simți așa de frustrat ca stând acasă. (Bine că amicul s-a angajat la timp, înainte să izbucnească toată nebunia cu pandemia asta).

            …Să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru că avem motive plauzibile ca să învățam: avem un loc de muncă, mai mult sau mai bine plătit. Mulți nu au acest loc de muncă și rămâne sub semnul întrebării ce vor face în viitorul apropiat, pentru că isteria pandemică nu dă semne de revenire la normalitate.

            …Să ne bucurăm și să fim recunoscători pentru că avem capacitate intelectuală suficientă pentru a selecta, analiza și memora informațiile. Pe mapamond exista destule persoane lipsite din naștere de un coeficient de inteligenta adecvat (de ex, sindromul Down). Altele sunt afectate de boli ireversibile precum Alzheimer. Toți cei cu IQ peste 100 suntem binecuvântați.

            Și, uite așa, fără să știe, prietena mea mi-a inspirat topicul acestui articol. Aveam în plan să reîncep scrisul pe blog după o lunga pauză, și aveam o altă idee, pe care o voi amâna pentru duminica viitoare. Da, promit să revin cu postările duminicale, oricât de ocupată aș fi. Pentru că mi-am asumat un rol de pionierat în schimbarea mentalităților românești, care nu poate fi pus pe „stand by”. Tot ce vă rog, dragi prieteni și cititori, dacă considerați că anumite mentalități trebuie schimbate prioritar, nu ezitați sa-mi scrieți direct pe blog sau in privat (la formularul de Contact de pe blog sau pe pagina de Facebook).

Inutilitatile, intre cerere si oferta

Va amuza poza acestui articol? Nu vedeti inca legatura intre produsele din imagine? Va asigur ca nu e nimic din ceea ce pare:))

Da, sunt cam cu mustaru’ sarit, ca sa zic asa… De obicei, ideile bune pentru blog imi vin cand fac jogging sau respir aer curat undeva in natura.

De data asta, ideea mi-a venit in timp ce ma enervam cu deschiderea capacului unui produs bun pentru refacerea circulatiei apei in cada. (Iaca, da, se mai infunda cazile si chiuvetele si pe la doctori. Sic! )

Si deschide capacul, Marie, daca poti! Geaba m-am implantat in capac de nspe mii de ori si l-am rasucit si am tras de el – canci, nu a dat sa iasa. Si basta! Cica, se fac capacele astfel pentru copii, sa nu ingereze accidental produsul. Acum nu stiu daca s-a facut vreun studiu pe aceasta tema, inainte de lansarea in productie a acestor capace “de siguranta”. Cati copii au baut lichide toxice accidental? Cel putin eu, care fac parte din generatia copiilor care umblau de mici cu cheia la gat, nu-mi amintesc sa fi auzit sau citit undeva de vreun copil curios de gustul clorului sau al detergentului. Sau ca vreunul din generatia mea sa fii fost asa de setos si in loc de brifcor sa fi consumat un lichid de asta toxic. Acu, dreptu-i ca nu prea gaseai nici sapunul “de casa”, ce sa mai zic de clor sau detergent granule?! Stateam la cozi timp de cateva ore pentru astfel de produse pretioase, incat nu ne mai ardea sa le dam pe gat.

Sunt sigura ca au existat pe lumea asta si cativa mici curiosi (Dumnezeu sa-i odihneasca), dar mai multi consumatori s-au numarat printre cei hotarati ca viata nu mai are sens pentru o corijenta la mate. Sau pentru ca iubitul s-a dus cu alta.

In opinia mea, cred ca fost o smecherie de marketing, a existat o firma care a vrut ca produsul ei sa aibe un atu in fata competitiei. Si ghici ce? Au urmat valuri de imitatori, conform spiritului de turma ce ne sufoca din ce in ce mai mult in cam toate domeniile. Nimeni nu s-a intrebat vis-a-vis de necesitatea acestui “capac de siguranta pentru copii”, care a devenit unul de enervat parintii! Cel putin eu sunt super-iritata, mai ales ca nu pot apela nici la mana masculina din casa, intrucat posesorul ei sforaie sonor si continuu de vreo doua ore… Asa ca dimineata, sper sa rezolv problema.

In imagine sunt doua produse diferite cu capace “de siguranta”. Facandu-le poza, m-am amuzat ca flaconul albastru are nume feminin, iar cel roz, de macho…

Acestor doua produse cu capace inutil de greu de deschis le-am infasurat, pe post de sal, un alt produs inutil: sutienul cu semi-cupe. Cu care nu poti decat sa defilezi la un preludiu romantic. Pentru ca daca nu observi cand il cumperi ca are cupele mai ciudate, risti sa te trezesti la servici cu sfarcurile strapungandu-ti camasa sau tricoul. Si daca esti sefa, isi dau ghionturi subalternii, daca esti doctor, pacientii.

Nu pricepeam de ce sunt la “oferta” aceste sutiene minunate si de ce nu se vand? La fel ca si cele “push up”, buretate la maxim chiar si pentru marimi mari, cupe gen C, DD, E, G… Produse inutile, fabricate in serii mari si foarte mari, care dau aparenta de “rafturi pline ochi cu marfa”:))

Si daca tot am ajuns la capitolul produse inutile, aici intra si rochitele mini si fustitele de o palma lungime “pentru serviciu”…. Manechine bine platite pozeaza languros pe site-urile de moda, imbracate cu aceste minunatii pentru mers la servici. Ma tot gandeam ca poate sunt eu deja vetusta, ca nemaifiind la prima tinerete, m-a luat carcotitul pe dinainte. Dar dand click pe respectivele rochite si fustite obraznice, am constatat ca aveau putine vizualizari si review-uri. Ba chiar ajung la oferta cu 75% discount si tot greu vandabile sunt. Si nu ma pot impiedica sa nu ma intreb: de ce se fabrica asa ceva daca nu se cauta? Sunt prea caposi proprietarii de afaceri? Designerii angajati? Sau imi scapa mie ceva?

Alte produse inutile: rochiile de vara din poliester sau poliamida. Pe criteriul ca, daca tot e cald, de ce sa nu ne curga si apele pe spate de la nesanatoasele materiale.

Sau rochiile de mireasa, rochiile pentru nase, domnisoare de onoare, facute serie mare, de parca visul oricarei femei – in afara de maritat:)) – ar fi sa se intalneasca la acelasi eveniment cu alte surate imbracate identic?! Am vazut in periplurile mele prin tara o multime de magazine pline de rochii sclipitoare, dar fara cumparatori. Doar cu vanzatoare plictisite, care isi alunga timpul barfind la telefon, in timp ce molfaie o guma de mestecat si te masoara din cap pana in picioare pe tine, nefericit si unic ratacit prin magazinul unde sunt angajate.

Pantofii cu toc cui de 10 cm… Sunt gramada pe toate rafturile, multi nici macar nu sunt din piele ci din tot felul de musamale de doi bani. Si au o talpa subtire, de simti fiecare fir de praf de pe strada. Sa fim seriosi, cate femei se plimba zilnic la servici si prin supermarket, alearga prin piata si pe la gradinita, se inghesuie prin tramvaie si troleibuze cu pantofi stilleto si toc de 10 cm??? Si mai ales pe strazile noastre, unde te impiedici de crapaturile din asfalt si fara tocuri… Poate doar “parlamentarele” noastre sunt eroine purtatoare de tocuri cui. Dae ele isi cumpara de pe la branduri de renume, din strainatate, nu de la buticul din centrul Timisorii sau al Bucurestiului… Pana si sandalele de blana sunt mai bune decat stilleto, mai ales in lunile iulie si august, nu?

In schimb am observat ca primele marfuri care se termina rapid si la pretul initial, fara discount, sunt: – rochiile, fustele si costumele din materiale naturale (matase, in, canepa, bumbac, lana, piele, casmir) cu imprimeuri si culori frumoase, cu o lungime decenta, pana la genunchi sau o palma deasupra genunchiului; – pantofii si sandalele cu toc mediu si nu foarte subtire, cu modele interesante, cu tot felul de baretute peste glezne; – sutienele normale, care nu te expun zambetelor malitioase. Intr-un cuvant, lucrurile purtabile, pret-a-porter. Uneori e nevoie si de “haute couture”, dar in proportie inversa fata de situatia actuala din magazine.

Si ar fi nevoie si de ambalaje “normale”, cum ar fi capace usor de desfacut la tot felul de recipiente. Daca sapunurile lichide, oteturile si alte produse cu potential toxic,- care inca nu “beneficiaza” de aceste inutile capace “de siguranta”- inca nu au fost inca atacate de copii pofticiosi, cred ca nici clorul sau apa de gura nu vor avea alta soarta decat cea prevazuta din fabricatie:))

O concubina fidela: singuratatea

De abia trecuse Anul Nou ca au si aparut la cabinet o multime de pacienti cu depresie. Si nu, nu erau cei care au petrecut sarbatorile singuri. Nu! Erau tocmai cei care au avut un suflet alaturi de Craciun si de Anul Nou. Cei casatoriti sau aflati intr-o relatie de parteneriat, cum frumos spun occidentalii. Sau concubinaj, cum se refera anacronic romanii. Cu un moderat dispret pentru cei care nu au avut curajul sa-si puna pirostriile.

Mi-am intrebat colegii: de ce oare sarbatorile de iarna aduc depresie si despartiri dureroase in locul bucuriei de a fi non-stop pentru cateva zile alaturi de cei dragi? Chiar si eu imi amintesc de vreo doua revelioane in care rude sau prieteni au dat bir cu fugitii din relatii, atat la figurat cat si la propriu – au “evadat” de la locul de petrecere in urma unor discutii aparent banale. Probabil, cireasa de pe tortul unor neintelegeri anterioare? Sau pur si simplu aveau in gand de mai mult timp sa plece. Asteptau doar cuvantul (ne)potrivit, care sa dea frau liber inteligentei emotionale fragile…

Tot eu imi amintesc de multele Craciunuri si Revelioane pline de veselie, alaturi de parinti, bunici, unchi si matusi, verisori, prieteni de familie… Imi amintesc de acel Revelion in care am fost ceruta in casatorie.

Colegii, atat medici de familie, cat si specialisti mi-au confirmat supozitiile: in perioada sarbatorilor, oamenii isi petrec mai mult timp impreuna in familie. Au ocazia sa-si dea seama de personalitatile lor diferite, de valorile si principiile contrastante, de erorile facute in alegerea partenerului de viata.

Tocmai singuratatea i-a impins la a-si cauta jumatatea si, in disperare de cauza, au acceptat prima persoana dispusa sa impartaseasca o relatie. Plus ca si societatea inca cere imperios traiul in pereche.

Statisticile spun ca 60% din cei care se simt singuri sunt casatoriti. Simultan ni se spune ca cei care nu au o viata de cuplu sunt mai predispusi la decese premature. Pentru ca sunt depresivi si cu tendinte suicidale. Pentru ca le scade imunitatea, au probleme cu somnul si creste riscul de dementa. Totusi pana in prezent nu am vazut niste studii solide pe aceasta tema. Doar meta-analize necesare cate unui doctorand pentru lucrarea de dizertatie. Cei care isi traiesc nemultumirile si frustrarile in cuplu sunt la fel de predispusi la boli. Oare sunt clevetitorii societatii cei care ne inoculeaza diferite frici si ne incurajeaza la a ne arunca cu capul inainte sub trenul unor relatii nesatisfacatoare?

Pana la urma, ce e mai dureros: singuratatea in doi? Sau cea de unul singur? Cei care beneficiaza de ea, o considera o pedeapsa. Cei care nu o au, o considera un lux. Mama mea, de exemplu, era atat de obosita la sfarsit de saptamana si dornica de a avea putin timp pentru ea insasi, incat prefera sa ramana singura acasa, in loc sa ne insoteasca la cinema pe mine, sora si tatal meu.

Pentru Paler, “singuratatea e un naufragiu personal”. Un naufragiu temporar opinez eu. Pana vine un elicopter cu un chipes pilot sau o “piloata”nurlie.

Pentru Seneca, singuratatea e o dieta a spiritului. Ma fascineaza aceasta comparatie perfecta intre dieta alimentara si cea spirituala: prea mult strica, prea putin nu ajuta la crestere pentru ca lipsesc nutrientii esentiali. Din ce in ce mai multa lume tine post alimentar inainte de Craciun, dar uita de spirit cu desavarsire. Martora e agresivitatea mai mult sau mai putin tacuta, verbalizata sau simtita in gesturi si in aer pe strazi, sosele, in magazine, la locul de munca sau acasa.

Se cauta vinovati pentru singuratate.

… Psihologii si editorii rubricilor romantate din reviste ne incrimineaza pe noi insine pentru preferinta de savura o inghetata singuri acasa, in fata televizorului, in loc de a sacai un prieten fara chef sa ne insoteasca la cinema sau la o plimbare in oras. Ne este blamata pasivitatea si aderenta la zona de comfort si ni se recomanda pro-activitatea sarguincioasa pe toate canalele pentru a intregii umanitatea.

…Rudele si prietenii casatoriti ne iau usor peste picior pentru activitatile necolective pe care le desfasuram in loc de a ne cauta jumatatea in Univers.

… Site-urile matrimoniale ne asalteaza spasmodic Inbox-ul cu oferte tentante vizual, dar care sunt in fapt persoane platite pentru a ne hipnotiza sa platim cotizatii cu discount anual.

Lucrurile sunt simple: singuratatea este un rau necesar. Nu exista vinovati pentru ea si nici nu inseamna ca singuraticul este un esec al modelului social. Ea este un dat pentru a reflecta la motivul real al existentei noastre. Este o solutie pentru a ne reechilibra spiritual si energetic si trebuie injectata in dozele pe care le consideram necesare la nivel individual.

Schopenhauer afirma ca “Singuratatea e soarta spiritelor superioare”. Si are dreptate daca ne reamintim ca toti creatorii tezaurului universal au realizat in singuratate mare parte din ceea ce trebuia sa insemne progresul omenirii.